În perioada 27-28 octombrie 2022, s-a desfășurat evenimentul BIMcon, care reunește anual experți din lumea tehnologiilor și standardelor în construcții.
La BIMcon 2022, discuțiile s-au concentrat asupra celor mai recente softuri și procese implementate la nivel global în domeniul construcțiilor, iar în acest sens au fost abordate concepte precum openBIM, Industry 4.0 și Digital Twins, care reprezintă repere ale inovației în acest domeniu.
În plus, evenimentul a acordat o atenție deosebită proiectelor pilot de succes, dezvoltate cu ajutorul tehnologiei BIM, iar în premieră în România au fost prezentate Certificările Profesionale buildingSMART, cu sprijinul Leviatan Design.
Maria Văsi și Romina Posea, colegele noastre care au o contribuție majoră în adoptarea și implementarea în cadrul companiei a noilor tehnologii din domeniul construcțiilor, au participat la ediția de anul acesta a evenimentului.
La invitația partenerului nostru, Graitec România, Maria Văsi, Head of Structural Engineering Office & BIM Implementation Manager la Leviatan Design, a participat alături de Daniel Gheorghe, Technical Specialist la Graitec România, în cadrul panelului Povești BIM de succes – Industry 4.0.
Maria Văsi a vorbit despre avantajele utilizării BIM și a explicat, totodată, de ce a fost importantă standardizarea proceselor și stabilirea unui mod de lucru unitar între echipele departamentelor de Arhitectură, Structură și Instalații din cadrul companiei Leviatan Design.
„Modul de lucru unitar și colaborativ contribuie la verificări de calitate și încrucișate între specialități, pe care le efectuăm în puncte intermediare din procesul de proiectare. Prin intermediul acestora ne asigurăm că sunt respectate standardele și instrucțiunile de lucru interne, precum și faptul că este atins nivelul nimim de detaliere, iar astfel proiectul are același mod de prezentare, indiferent de componența și stilul de lucru al echipelor noastre”, a arătat Maria Văsi, Head of Structural Engineering Office & BIM Implementation Manager la Leviatan Design.
În demersul nostru de adoptare și implementare a noilor tehnologii din domeniul construcțiilor, am beneficiat de sprijinul partenerului nostru Graitec România, care ne oferă servicii specializate de training și asistență în implementarea soluțiilor software Graitec și Autodesk, precum și consultanță în vederea adoptării tehnologiei de proiectare BIM.
Romina Posea, Head of Planning & Continuous Improvement Office la Leviatan Design, a vorbit la BIMcon 2022, în cadrul panelului buildingSMART România, despre beneficiile Certificării Profesionale buildingSMART.
Îmbunătățirea continuă a angajaților, prin obținerea unei astfel de certificări, permite companiilor să se alinieze cu standardele și ultimele tendințe din evoluția BIM în procesele de proiectare și execuție.
„Această certificare este un bun punct de pornire, în special venind de la o organizație cu experiență și relevanță. Gândindu-ne la certificarea specialiștilor din cadrul organizației de către un organism internațional, compania își întărește credibilitatea în raport cu ceilalți actori”, a explicat Romina Posea, Head of Planning & Continuous Improvement Office la Leviatan Design.
buildingSMART este un forum internațional neutru pentru inițierea, dezvoltarea, crearea și adoptarea de standarde digitale deschise pentru procesele BIM, care se angajează să creeze și să dezvolte modalități digitale deschise de lucru pentru industria activelor construite.
Leviatan Design va continua să țină pasul cu noile tehnologii și standarde din domeniul construcțiilor, astfel încât fiecare proiect dezvoltat să devină un reper de calitate.