La începutul fiecărui an, toți membrii echipei Leviatan primesc Organizatorul de gânduri, pentru a le aduce un plus de inspirație şi pentru a-i ajuta cât mai mult în derularea activităților zilnice.
Organizatorul de gânduri nu este o simplă agendă, ci o sursă importantă de vitamine pentru minte și suflet.
Povestea organizatorului a început în anul 2016, cu schițe în creion, centrate pe oamenii din echipa noastră și gândurile lor. Pe măsură ce gândurile oamenilor au fost transpuse în scris, Organizatorul de gânduri a căpătat din ce în ce mai multă culoare și sens. Organizatorul își propune, așadar, să fie un instrument de reflecție, de nelipsit din bagajul pentru drumul provocator al dezvoltării personale, astfel încât membrii echipei Leviatan să-și poată așterne pe hârtie fiecare gând care contează.
Un gând transpuns în scris la momentul potrivit poate fi începutul unei povești de succes.
Compania Leviatan Design a lansat la începutul anului 2023 o ediție digitală a Organizatorului de gânduri, care facilitează interacțiunile dintre membrii echipei și creează un cadru potrivit în care fiecare poate împărtăși idei inspiraționale.
În plus, în cadrul platformei digitale, a fost organizat concursul „Gânduri care ne inspiră” pentru membrii echipei Leviatan, care se derulează pe tot parcursul anului 2023. Concursul este structurat în 12 etape, iar la finalul fiecărei luni este desemnat un câștigător care intră în posesia unui MysteryBox.
Din dorința de a prinde cât mai multă culoare și de a deveni o sursă de inspirație inepuizabilă, Organizatorul de gânduri a adoptat în ediția de anul acesta conceptul fotografic „Lumi în miniatură”, dezvoltat de Anca Dușe, artist vizual.
Colaborarea cu Anca Dușe a avut ca rezultat crearea a 12 compoziții artistice, avându-i ca protagoniști pe membrii echipei noastre, care au fost surprinși în diferite ipostaze inedite.
6 dintre cele 12 compoziții au fost realizate cu ocazia aniversării a 10 ani de activitate a companiei Leviatan Design, iar ulterior au fost integrate în ediția actuală a Organizatorului de gânduri, alături de alte 6 compoziții unice.
Fiecare compoziție a fost atribuită unei luni calendaristice, pentru care am conturat un specific anume, pornind de la ceea ce contează pentru noi.
Ianuarie – Luna Obiectivelor
Fiecare nou început este o invitație la introspecție și visare, fiind totodată o ocazie perfectă pentru stabilirea de noi obiective.
Ianuarie, prima lună din an, marchează inevitabil începutul unui nou drum pentru fiecare dintre noi, iar cu cât știm mai bine unde ne dorim să ajungem, cu atât ne va fi mai ușor să realizăm ceea ce ne propunem.
Making of-ul lunii ianuarie
Gândul lui Marius ne-a inspirat în luna ianuarie
În cadrul concursului intern organizat în luna ianuarie, gândul lui Marius ne-a inspirat și i-a adus un premiu care constă într-un abonament anual pe Upriserz, cea mai mare platformă de educație online pe bază de abonament din România.
Februarie – Luna Limbii Materne
Marcată anual la data de 21 februarie, Ziua Limbii Materne promovează diversitatea culturală şi lingvistică din întreaga lume.
Pe mapamond sunt cunoscute în prezent peste 7.000 de limbi, iar fiecare dintre acestea are o contribuție importantă în conservarea și dezvoltarea patrimoniului cultural mondial material și imaterial.
Making of-ul lunii februarie
Gândul Florenței ne-a inspirat în luna februarie
Florența a împărtășit cu noi un citat de William Shakespeare, care a fost apreciat de nu mai puțin de 30 de colegi, câștigând astfel cea de-a doua etapă a concursului intern “Gânduri care ne inspiră”.
Premiul câștigat de Florența constă în 2 bilete la o piesă de teatru 100% românească, la Teatrul Național București.
Martie – Luna Femeii
Luna Femeii este asociată cu prima lună de primăvară, atunci când totul revine la viață, fiind sărbătorită la data de 8 martie. Chipul femeii reprezintă în lumea întreagă un simbol al biruinţei, al păcii şi al iubirii.
Sărbătorită pentru prima dată în martie 1911, Ziua Internațională a Femeii a devenit de-a lungul anilor un prilej de mulţumire, apreciere şi recunoaştere a eforturilor tuturor femeilor ce ne înconjoară, care ne oferă bucuria vieţii şi motivaţia de a trăi.
Making of-ul lunii martie
Gândul Denisei ne-a inspirat în luna martie
Denisa a avut cel mai apreciat gând în luna martie, câștigând astfel cea de-a treia etapă a concursului “Gânduri care ne inspiră”.
Premiul câștigat de Denisa constă într-un voucher pentru relaxare și reîncărcare cu energie pozitivă la THAIco SPA.
Aprilie – Luna Pământului
Luna aprilie este dedicată planetei Pământ – sursa noastră de viață, care ne asigură mediul perfect pentru o dezvoltare armonioasă. Ziua Pământului este sărbătorită anual la data de 22 aprilie, pentru a ne reaminti că planeta Pământ și ecosistemele sale ne oferă condițiile necesare pentru întreținerea vieții.
Making of-ul lunii aprilie
Gândul Mirelei ne-a inspirat în luna aprilie
Mirela a avut cel mai apreciat gând în luna aprilie, câștigând astfel cea de-a patra etapă a concursului “Gânduri care ne inspiră”.
Premiul câștigat de Mirela constă într-o experiență inedită pentru două persoane la Crama de Piatră.
Mai – Luna Familiei
Luna aprilie este dedicată familiei – ne sprijină încă de la primii pași și ne definește pe tot parcursul vieții. Familia reprezintă un pilon esențial pentru stabilitatea, confortul și siguranța noastră. Familia ne oferă cele mai frumoase amintiri. Pe 15 mai sărbătorim Ziua Internațională a Familiei, care reprezintă un bun prilej de a conștientiza importanța familiei și a rolului pe care îl are în dezvoltarea noastră socială.
Making of-ul lunii mai
Gândul Roxanei ne-a inspirat în luna mai
Roxana a avut cel mai apreciat gând în luna mai, câștigând astfel cea de-a cincea etapă a concursului “Gânduri care ne inspiră”.
Premiul câștigat de Roxana constă într-o experiență pentru 4 persoane la Escape Room și un prânz cu familia la un restaurant din București.
Iunie – Luna Copiilor
Copiii creează magie la fiecare pas, de jur-împrejurul lor, și ne fac viața mai frumoasă, iar luna iunie le este dedicată lor. Sărbătorită anual la data de 1 iunie, Ziua Copilului ne îndeamnă să ne bucurăm de fiecare clipă a vieții, precum cei mici. Sărbătoarea este, de asemenea, o ocazie perfectă pentru a ne aduce aminte de cea mai frumoasă perioadă a vieții.
Making of-ul lunii iunie
Gândul Danei ne-a inspirat în luna iunie
În luna iunie, Dana a împărtășit cu noi un citat inspirațional despre copilărie, care a fost apreciat de nu mai puțin de 30 de colegi, câștigând astfel cea de-a șasea etapă a concursului intern “Gânduri care ne inspiră”.
Premiul câștigat de Dana constă într-o sesiune de yoga, meditație și coaching la studioul SUNTUNCOPAC, la care poate participa împreună cu fiicele sale.
Iulie – Luna Prieteniei
Prietenia este cea mai simplă formă de apropiere umană, de solidaritate și unitate. „Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii”, Aristotel. Ziua Internaţională a Prieteniei este marcată anual la data de 30 iulie, fiind o ocazie potrivită pentru a petrece timp cu persoanele apropiate care ne-au fost alături în toate momentele importante din viață.
Making of-ul lunii iulie
Gândul Roxanei ne-a inspirat în luna iulie
Roxana, colega noastră din Departamentul Juridic, a câștigat cea de-a șaptea etapă a concursului “Gânduri care ne inspiră”, după ce a împărtășit cu noi un citat inspirațional despre prietenie.
Premiul câștigat de Roxana constă într-o experiență de neuitat pentru patru persoane la Stand-up Comedy.
August – Luna Inventatorului
Luna august este dedicată inventatorilor, pentru a sublinia rolul important pe care îl au invențiile în evoluția umanității. Ziua Inventatorului este sărbătorită în luni diferite ale anului, în multe țări din lumea întreagă. Datorăm evoluția noastră, a tuturor, oamenilor talentați și curajoși, care îndrăznesc să fie creativi.
Making of-ul lunii august
Gândul Gabrielei ne-a inspirat în luna august
Gabriela, colega noastră din Departamentul Juridic, a câștigat cea de-a opta etapă a concursului “Gânduri care ne inspiră”, după ce a împărtășit cu noi un citat inspirațional despre inventatori.
Premiul câștigat de Gabriela constă într-o experiență de neuitat într-un simulator de zbor Boeing 737NG.
Septembrie – Luna Inginerului și a Constructorului Român
Ziua Inginerului Român și Ziua Constructorului Român sunt sărbătorite în fiecare an pe 14 septembrie – dată la care a fost inaugurat Podul „Anghel Saligny”. În anul 1895, odată cu finalizarea construcției, Podul „Anghel Saligny” a devenit la acea vreme cel mai mare din Europa şi al treilea din lume, asigurând legătura feroviară între București și Constanța.
Making of-ul lunii septembrie
Gândul Danei ne-a inspirat în luna septembrie
Daniela, colega noastră din Departamentul Ofertare-Devize, a câștigat cea de-a noua etapă a concursului “Gânduri care ne inspiră”, dedicată Inginerului și Constructorului Român, după ce a împărtășit cu noi un citat memorabil al lui Albert Einstein, care a fost apreciat de nu mai puțin de 30 de colegi.
Premiul câștigat de Dana constă într-un voucher de 800 lei la Dedeman.
Octombrie – Luna Arhitectului
Momentul apariției arhitecturii nu poate fi stabilit cu precizie, însă cert este că oamenii au proiectat construcții impresionante încă din epoca neolitică. Ziua Mondială a Arhitecturii este sărbătorită anual în prima zi de luni din octombrie, cu scopul de a aprecia marile lucrări arhitecturale ale lumii antice și moderne și oamenii care le-au proiectat.
Making of-ul lunii octombrie
Gândul Denisei ne-a inspirat în luna octombrie
Denisa, colega noastră de la HR, a câștigat cea de-a zecea etapă a concursului “Gânduri care ne inspiră”, dedicată Arhitectului, după ce a împărtășit cu noi un citat al lui Richard Buckminster Fuller, care a fost apreciat de nu mai puțin de 38 de colegi.
Premiul câștigat de Denisa constă într-un card cadou de 800 lei la IKEA.
Noiembrie – Luna Toleranței
Respectul și toleranța diferitelor culturi de pe mapamond sunt esențiale în era globalizării, când fiecare colț al lumii devine din ce în ce mai ușor de atins de către oricine, prin intermediul tehnologiilor de ultimă generație. Marcată în fiecare an, la data de 16 noiembrie, Ziua Internaţională a Toleranţei îndemnă la înțelegere şi respect reciproc, dialog şi cooperare între culturi, civilizaţii şi popoare.
Making of-ul lunii noiembrie
Gândul Oanei ne-a inspirat în luna noiembrie
Oana a câștigat cea de-a 11-a ediție a concursului „Gânduri care ne inspiră„, dedicată Toleranței, după ce a primit 30 de voturi din partea colegilor pentru gândul pe care l-a împărtășit cu noi. Felicitări, Oana!
Premiul câștigat de Oana constă în două bilete la expoziția Efectul Picasso și o experiență culinară completă la un restaurant la alegere.
Decembrie – Luna Recunoștinței
Finalul de an este un moment propice pentru a fi recunoscători pentru toate bucuriile de care am avut parte pe tot parcursul anului. Acest moment este, de asemenea, potrivit pentru a privi retrospectiv și a evalua în ce măsură ne-am îndeplinit obiectivele stabilite la începutul drumului provocator al dezvoltării personale.
Making of-ul lunii decembrie
Gândul Roxanei ne-a inspirat în luna decembrie
În ultima etapă a concursului „Gânduri care ne inspiră”, Roxana a câștigat un voucher de 800 de lei la eMAG, după ce a primit nu mai puțin de 36 de voturi pentru gândul pe care l-a împărtășit cu noi. Felicitări, Roxana!