Team-building 2017

//Team-building 2017

Și, uite așa, după o săptămână în care ne-am reamintit cu drag, echipa Leviatan vine cu impresii în urma celui de al doilea team building petrecut la Runcu, la poalele Leaotei, desfășurat în perioada 10-12 martie, în colțul de rai numit Potcoava Mountain Hideaway.

„Experiența team building-ului de la Potcoava, Dâmbovița, la poalele Leaotei,  a făcut posibilă o binevenită imersiune în izvoarele primare de energie oferite de o natură plină de o forță copleșitoare, deopotrivă poetică și indiferentă la măruntele zbateri umane, într-un proces de recuperare a identității noastre ca individualități și ființe sociale, sub cerul înstelat.”

Denisa

„Cadrul pitoresc al pensiunii m-a facut să mă relaxez și să îmi fie la îndemână să răspund provocărilor apărute, de la activitățile de interior, jocuri și competiția de sâmbătă seara, până la cele desfășurate în aer liber.

Interacțiunea cu acei cai a fost superbă și mă bucur că am participat la ea, deși, inițial, nu mă trecusem pe lista de călărie.

Cu siguranță, în urma acestei experiențe, la o dată viitoare am să răspund afirmativ privind prezența mea.”

Mihai

„Cele trei zile de team building au fost pline de momente în care am avut ocazia să îmi cunosc colegii mai bine, în afara mediului de lucru, iar jocurile de echipă ne-au determinat să lucrăm împreună în situații pe care nu le-am mai întâlnit până acum.

Astfel, au fost consolidate fundațiile unei echipe frumoase.

Am apreciat și oportunitatea de a descoperi o nouă pasiune datorită lecțiilor de manej și echitație pe care le-am luat. Mulțumesc pentru această experiență!”

Ancuța

„Experiența “Team building 2017” aș spune că a fost una foarte placută. M-am simțit foarte bine alături de colegi într-o super atmosferă. Atât locația, cât și priveliștea au fost foarte frumoase, iar gazda, servirea, mâncarea – foarte bune.”

Cristi

„A fost un team building minunat, bine organizat, locația superbă, activitățile interesante.

Excelentă ideea de a interacționa cu niște cai! Personal, m-am simțit foarte bine, mi-am încărcat bateriile!”

Flori

„A fost foarte bine.

Am avut ocazia să ne cunoaștem colegii și în alte ipostaze, să interacționăm mai mult, să ne apropiem.

Organizarea, locația, activitățile – au fost de nota 10.”

Gabi

„În primul rând, trebuie să vă mulțumesc pentru invitația de a participa și a vă cunoaște în team building, înainte de a începe lucrul.

A fost o experiență placută și, din partea mea, un eveniment reușit. Locația și condițiile au fost excelente.

Mi-au plăcut activitățile, atât cele de echipă, cât și cele individuale, deși se putea mai mult la cele de echipă.”

Cătălin P.

„Un eveniment deosebit, activitățile și jocurile antrenante au fost o metodă eficientă de a consolida echipa, de a descoperi lucruri noi despre ceilalți, de a îmbunătăți relațiile dintre noi și, nu în ultimul rând, au fost o sursă de distracție.

Aștept cu entuziasm următorul team building!”

Iza

„Pentru mine, timpul petrecut cu echipa în team building a ajutat la cunoașterea interpersonală și dezvoltarea unor relații colegiale mai bune, atât pe plan profesional, cât și personal.

De asemenea, consider că a fost o surpriză plăcută și o experiență de neuitat. Dorința mea de a interacționa cu toți membri echipei a fost un succes. Mulțumesc întregii echipe!”

Andrei

„A fost o experiență plăcută, iar cadrul în care este așezată pensiunea este unul superb, ceea ce ne-a relaxat pe toți și ne-a unit. Mâncarea – gustoasă de m-am lins pe degete, la propriu, căluții au fost prietenoși, și nu mai spun de echipa Potcoava căreia nu am ce să îi reproșez.

Singurul minus îl dau vremii, pentru că nu ne-a alintat cu mai mult soare!”

Anca

„Au fost două zile relaxante alături de oameni dragi, cu activități  haioase și distractive, dar și cu momente sensibile, interesante și educative în același timp, pe care gazdele ni le au putut oferi prin intermediul acelor minunați cai.

Mulțumesc, Alina și Cătălin, pentru oportunitatea de a cunoaște această frumoasă locație.”

Nico

Pentru mine, acest team building a reprezentat un prilej de a descoperi colegii și în alt mediu decât cel de muncă. Am avut plăcerea de a afla un pic despre ce activități le stârnesc interesul și buna dispoziție, ce lucruri avem în comun și despre cât de determinați suntem în a depăși anumite temeri.

Locația a fost minunată, vremea a fost de partea noastră, mâncarea super gustoasă, activitățile organizate au fost interesante și interactive, iar căluții au fost superbi.”

Sandra

„Momentul ales pentru team building a fost potrivit, în cazul meu. A fost un prilej excelent pentru a îmi cunoaște colegii, pentru a încerca să mă integrez în colectiv. Mi-a plăcut foarte mult locația. Activitățile au fost interesante și mi-au oferit ocazia să descopăr lucruri noi în ceea ce ma privește. Activitățile de interior au fost distractive și facile, motiv pentru care consider că toată lumea a fost capabilă să participe la ele. Dar consider că, în viitor, ar fi interesant să ridicăm nivelul în acest sens. Aștept cu interes următoarele evenimente împreună cu echipa Leviatan.”

Corina

  • Peisaj încântător;
  • Condiții de cazare excelente;
  • Activități antrenante și utile pentru coeziunea colectivului;
  • Atmosfera relaxantă;
  • Cred că a lipsit o poză de grup.

Florin

„Încă din primele momente, acest loc m-a fascinat atât la exterior (prin frumusețea locului), cât și la interior (cazarea, mâncarea, curățenia, etc.).

Activitățile în aer liber au fost foarte plăcute, în special cel de echitație, dar și ciclismul. Jocurile pe echipe, și nu numai, au fost binevenite în interiorul pensiunii.

Conducerea acestei pensiuni, cât și angajații sunt de nota 10.

A fost o experiență plăcută, o zonă superbă cu oameni minunați.”

Alexandru

„Să formezi o echipă este doar începutul, să rămâi împreună este progresul, să lucrezi împreună este succesul.”

Henry David Thoreau

2018-04-03T09:47:49+00:00 Categorii: Relaxare|Etichete: , , , |